top of page
CONFERINTA 2024 GASTRONEXT.jpg
Laurenţiu Mâță

ANALIZĂ: Peste 120.000 de turişti pe litoral în acest weekend numai în structurile de cazare oficial

Peste 120.000 de turişti s-au aflat pe litoralul românesc în acest weekend, numai în structurile de cazare oficiale, fiind cel mai aglomerat sfârşit de săptămână al actualului sezon estival. Cei care au ales litoralul ca destinaţie de vacanţă, dar şi localnicii au avut parte de numeroase evenimente.

Litoral Mamaia Top Hospitality

Preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în staţiunea Mamaia nu se mai găseşte niciun loc de cazare, iar în sudul litoralului gradul de ocupare depăşeşte 90 la sută, ea adăugând că turiştilor care au ales structuri de cazare oficiale li se adaugă alte câteva mii care s-au cazat la rude sau la localnici.


“Estimăm că în acest weekend am avut pe litoralul românesc peste 120.000 de turişti. Evident acestora li se adaugă turiştii care stau la rude, la localnici, în apartamente sau în structuri de cazare care nu sunt încă autorizate. A fost cel mai plin weekend de până acum. În Mamaia şi Mamaia Nord - Năvodari am avut sută la sută grad de ocupare şi estimez un 90 - 92,93 la sută în sudul litoralului. De acum, în mod cert ne aşteaptă weekend-uri la fel de pline, dar şi în timpul săptămânii înregistrăm un grad de ocupare foarte mare. Mamaia va rămâne în sută la sută grad de ocupare până la finalul lunii august”, a afirmat Corina Martin.


Ea a menţionat că estimează că în Mamaia s-au aflat la sfârşitul acestei săptămâni aproximativ 30.000 de turişti. “În Mamaia au fost peste 25.000 de turişti dacă luăm în considerare numărul oficial de locuri de cazare, dar estimez că sunt mai mult de 30.000 de turişti. Faptul că aici sunt mai multe evenimente şi Mamaia este recunoscută ca şi capitală a distracţiei face ca marea parte a turiştilor să aleagă în primul rând Mamaia şi de-abia după aceea şi staţiunile din sudul litoralului”, mai spune preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.


Într-adevăr, sâmbătă seară Mamaia a fost arhiplină. Era aproape imposibil să mai găseşti un loc de parcare, fie că era vorba de parcări cu plată sau de cele "la liber". Din această cauză, mulţi conducători auto şi-au lăsat autoturismele pe spaţiile verzi din staţiune, motiv pentru Poliţia Locală să le blocheze roţile cu deja celebrele “caracatiţe”.

Faleza din Mamaia era, la rândul ei, neîncăpătoare deoarece mulţi turişti, dar şi constănţeni ieşiseră fie la plimbare, fie socializau cu prietenii la vreo terasă sau aşteptau să vadă carnavalul din Mamaia, ediţia la care primarul Radu Mazăre s-a costumat în Ştefan cel Mare.


Piaţeta Perla s-a umplut de lume atunci când carul alegoric al Primăriei a oprit pentru a-i permite lui Radu Mazăre, dar şi invitatelor sale speciale, cântăreţele de muzică populară Irina Loghin şi Maria Cârneci, să urce. A fost nevoie ca o maşină a unei firme de pază şi protecţie să meargă în faţa carului alegoric pentru a-i deschide drumul şi a-i face loc prin mulţime. După aproape o oră, carul alegoric a ajuns în Piaţeta Cazino, acolo unde urma să înceapă spectacolul. Aici oamenii se strânseseră deja şi aşteptau să vadă ce surprize le pregătiseră organizatorii carnavalului. Turişti şi localnici, deopotrivă, au avut parte de scene de luptă, de melodii populare, interpretate de Irina Loghin şi de Maria Cârneci, de dansuri orientale, dar şi de un spectacol de o oră, în care Radu Mazăre a jucat rolul domnitorului Ştefan cel Mare.


Primarul Constanţei s-a retras şi el de pe scenă la finalul momentului istoric, însă carnavalul a continuat, iar oamenii rămaşi în Piateţa Cazino au putut vedea show-ul fiecărui club, dar şi diverse prezentări de modă.

Mulţi constănţeni au preferat să plece spre casă după momentul Ştefan cel Mare, înghesuindu-se să prindă ultimele autobuze şi microbuze către Constanţa. Acestea au fost totuşi neîncăpătoare pentru cei care doreau să urce în ele şi nu puţini au fost cei care au preferat să meargă pe jos spre locuinţele lor.


Dintre cei rămaşi să vadă carnavalul până la final, mulţi au ales apoi să meargă în cluburi şi să continue distracţia până în zori.


Şi traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate, la fel ca în fiecare weekend estival şoferii fiind nevoiţi să meargă bară la bară indiferent dacă se îndreptau spre Constanţa sau se duceau către Năvodari.


La numai câţiva kilometri de Mamaia, turiştii, dar şi localnicii aveau parte de o altfel de distracţie. Amatorii de sporturi de contact au putut urmări la Sala Sporturilor din Constanţa cea de-a treia ediţie şi ultima găzduită pe litoral în această vară a Galei Superkombat. Nume importante în ring, printre care Cătălin Moroşanu, dar nu numai, invitatul special al acestei gale fiind tripul campion mondial de K1 Remy Bonjasky. Spectatorii nu au fost dezamăgiţi, luptele au fost spectaculoase, câteva dintre acestea încheindu-se înainte de limită.


Sudul litoralului a fost şi el bogat în evenimente la sfârşitul acestei săptămâni. Cel mai important a fost, poate, concertul de pe plaja din Venus şi Saturn, care a adunat zeci de mii de persoane. Oamenii au venit să asculte şi să se distreze alături de nume importante ale scenei româneşti şi nu numai, invitata specială a acestui concert fiind artista internaţională Oceana. Peste cinci ore cei prezenţi au cântat şi au dansat pe melodiile trupei 3 Sud-Est, pe hit-urile lui Smiley, ale lui Oceana, Holograf, Ştefan Bănică Junior şi Voltaj.


Tot sâmbătă, mii de persoane au putut urmări ultima seară de concerte din cea de-a zecea ediţie a festivalului “Folk You” din Vama Veche, unde au urcat pe scenă, printre alţii, Maria Gheorghiu, Alexandru Andrieş, Ada Milea, Florin Chilian, Viţa de Vie şi Celelalte Cuvinte, cântările prelungindu-se după miezul nopţii.

În pofida numărului mare de turişti, poliţiştii constănţeni spun că nu s-au confruntat cu evenimente în zona litoralului. Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, la sfârşitul acestei săptămâni nu au avut loc incidente,scandaluri sau diverse agresiuni în zona de litoral.


Duminică după-amiază, mulţi dintre turiştii aflaţi pe litoral au început să plece spre casele lor. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, în prezent se înregistrează valori ridicate de trafic pe DN 39 între Eforie Sud şi Eforie Nord, fără a fi însă blocaje, poliţiştii aşteptându-se ca şi în următoarele ore să fie aglomerat pe drumul care leagă sudul litoralului de Autostrada Soarelui.

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos
Se caută videoclip...
Toate categoriile
Toate categoriile
Educatie
Entertainment
Music
NEWS
People & Blogs
Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.
00:00
Redă videoclipul

Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.

Top Hospitality
Curs VIDEO - Primul meu Food Truck
04:39:43
Redă videoclipul

Curs VIDEO - Primul meu Food Truck

Laurențiu Mâță
Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃
15:15
Redă videoclipul

Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃

TRU food
CELLI la Casa Boierului Din Deal
04:57
Redă videoclipul

CELLI la Casa Boierului Din Deal

Top Hospitality
LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021
21:47
Redă videoclipul

LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021

DOTTO TV
Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE
00:00
Redă videoclipul

Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE

Facebook page
Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021
03:26
Redă videoclipul

Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021

Antena 3
MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021
00:00
Redă videoclipul

MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021

RESTO
Top Culinary Trends 2016 - Interviuri
00:00
Redă videoclipul

Top Culinary Trends 2016 - Interviuri

Top Hospitality
Cum a fost la Street Food City, editia 2018
00:00
Redă videoclipul

Cum a fost la Street Food City, editia 2018

Top Hospitality
Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre
00:00
Redă videoclipul

Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre

pe-plus.ro
Despre sushi, cu chef Vova
00:00
Redă videoclipul

Despre sushi, cu chef Vova

pe-plus.ro
Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab
00:00
Redă videoclipul

Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab

pe-plus.ro
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv © - Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T

Chefs Network - Romania
Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar
00:00
Redă videoclipul

Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar

pe-plus.ro
Motivele care stau in spatele succesului OSHO
00:00
Redă videoclipul

Motivele care stau in spatele succesului OSHO

pe-plus.ro
ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate
02:50
Redă videoclipul

ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate

pe-plus.ro
Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor
00:00
Redă videoclipul

Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor

pe-plus.ro
Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut  la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv © - Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea  la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea la Ta...

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir
Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca
Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...

Chefs Network - Romania
Sous-Vide Workshop
00:00
Redă videoclipul

Sous-Vide Workshop

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad
Desert cu trabuc de foi.
TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad Desert cu trabuc de foi. TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras
Taste Ambassadors 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras Taste Ambassadors 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...

Chefs Network - Romania
The Recipe, Sezonul I, Ep. 2
00:00
Redă videoclipul

The Recipe, Sezonul I, Ep. 2

Chefs Network - Romania
bottom of page