Iulian Stanciu, unul dintre acţionarii eMag şi unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria IT, împreună cu alţi doi antreprenori români, a început recrutările pentru berăria pe care o vor deschide în Parcul Herăstrău în locul Pavilionului H, un cunoscut centru comercial, precursorul mallurilor din ziua de astăzi.
Restaurantul, care va fi deschis în această toamnă, va avea o echipă de 130 de oameni, dintre care doar 10 au fost deja selectaţi.
„Până acum am angajat doar zece persoane, astfel că mai trebuie să angajăm încă 120 de oameni”, spune Vlad Dumitru, principalul acţionar al berăriei cu un pachet de 50% din acţiuni, alături de Iulian Stanciu (25%) şi Ioana Iancu (25%).
Vlad Dumitru a fost directorul general şi unul dintre acţionarii (50% din acţiuni) importatorului şi distribuitorului de produse IT Combox Delivery, în cadrul căreia actuala Network One Distribution (compania lui Iulian Stanciu) a preluat un pachet de acţiuni (50%) în 2008. Dumitru a ieşit din acţionariat acum doi ani, potrivit propriilor afirmaţii. Astfel, după Combox Delivery, Berăria H reprezintă al doilea parteneriat dintre Stanciu şi Dumitru.
Beraria H va avea un spatiu de 4.300 de metri patrati si in weekend-uri locul va fi folosit pentru spectacole, concerte sau veti putea merge la piese de teatru.
Pavilion H se afla la intrarea in panta a Pacului Herastrau, intre Soseaua Kiseleff si lac si in apropierea Pietei Presei Libere. A fost construit in perioada 1949-1953 si poarta semnatura arhitectilor Gustav Gusti, Harry Stern, Ascanio Damian si a inginerului E. Titariu.
Anunturile de angajare ale Berariei H, le puteti gasi aici