În România se poate schia pe 146 de kilometri de pârtie din 20 de judeţe ale ţării după câteva investiţii noi în domeniul schiabil realizate anul acesta, faţă de 136 de kilometri de pârtie anul trecut, potrivit unei analize a ZF, pe baza datelor de la Autoritatea Naţională de Turism (ANT), o instituţie subordonată Ministerului Economiei.
În total sunt 164 de pârtii de schi omologate, cele mai multe cu lungimi de până într-un kilometru, faţă de 154 de pârtii câte figurau anul trecut în baza de date a ANT. Domeniul schiabil din România se poate compara cu o staţiune din Austria sau Franţa, destinaţii de schi care atrag anual sute de mii de români la schi.
De exemplu, doar domeniul schiabil francez Les 3 Valles însumează circa 600 de kilometri de pârtii, în timp ce în landul Salzburg din Austria sunt 22 de regiuni de schi cu 1.700 kilometri de pârtii. Doar pe unele pârtii din ţară se poate schia în prezent, temperaturile nefiind adecvate în toate staţiunile pentru punerea în funcţiune a tunurilor de zăpadă, pe pârtiile dotate cu aceste echipamente.
„Pe trei din cele cinci pârtii pe care le administrăm se poate schia. Sperăm să avem temperaturi mici şi de sărbători ca să se poată schia pe toate cele cinci pârtii. Avem zece tunuri de zăpadă faţă de opt anul trecut, iar anul acesta am investit într-un telescaun. Cabanele şi vilele din zonă vor fi pline de sărbători din câte ştiu“, a spus Freinademetz Sicrit, unul din acţionarii companiei Teleferic Cindrel, care administrează pârtii cu o lungime totală de 2,7 kilometri în Păltiniş. Pentru a atrage mai mulţi turişti în staţiune, compania organizează săptămânal evenimente.