top of page
CONFERINTA 2024 GASTRONEXT.jpg
Laurenţiu Mâță

Profilul consumatorului român de vinuri 2019 Românii preferă din ce în ce mai mult vinurile seci, ro

Educația, turismul viticol și dezolvarea din ultimii ani și-au pus amprenta și asupra consumului de vinuri de către români. Chiar dacă drumul vinului se dezvoltă cu pași mici la noi în țară, cunoaștem o dezvoltare de la an la an. În urmă primului studiu de piață realizat de Revino.ro și CrameRomania.ro, în primele luni ale anului 2018, pentru a afla detalii despre profilul consumatorului român de vinuri, a reieșit că respondenții puneau cel mai mult accent pe cramele producătoare și pe soiurile de struguri. Conform rezultatelor celei de-a două ediții a studiului din ianuarie – martie 2019, tendința este aceeași. Astfel, pentru 65 % dintre respondenții cel mai important criteriu în alegerea unui vin este cramele producătoare, fiind urmate de culoarea și soiul de strugure din care este produs vinul.

“Este al doilea an în care realizăm studiul de piață pentru a vedea care este profilul consumatorului român de vinuri.” spune Alina Iancu, fondator ReVino.ro și CrameRomania.ro. “Vrem să observăm care este evoluția pieței, să aflăm detalii despre cum reacționează consumatorii la toate schimbările și să venim în ajutorul cramelor cu posibile informații despre tendințele de consum. Așa am aflat că respondenții consumă în medie vin de 2-3 ori săptămâna, în principal de la cramele românești și apoi de la cele internaționale, preferându-l pe cel îmbuteliat în sticlă de 0,75 sau alte dimensiuni.” Cel mai mare procent al respondenților își achiziționează vinul din supermarketuri – 43%, iar cei mai mulți dintre consumatori (44 %) sunt dispuși să plătească între 30 și 49 lei pe o sticlă de vin. Un sfert afirmă că plătesc între 10 și 29 lei. Cu toate că etichetele din lanțurile de magazine cunoscute sunt din ce în ce mai numeroase, multe dintre cramele mici și mijlocii nu își comercializează vinurile decât în magazinele specializate sau în HoReCa. Avantajul celor din urmă este faptul că orice achiziție poate fi supervizată de un specialist în vinuri care ajută la luarea celei mai bune decizii conform nevoilor fiecăruia dintre consumatori. Conform studiului realizat, cei mai mulți respondenți consumă vinuri în timpul mesei, preferând vinurile roșii – 58%, urmat de vinurile albe – 29%, de vinurile rose – 11% și de cele spumante, alese doar de 2% dintre clienți. În urmă răspunsurilor, soiurile cele mai consumate sunt Fetească Neagră (23 %), urmate de Cabernet Sauvignon (20%), Merlot (11%) și Sauvignon Blanc (11%). Fetească Neagră a fost în topul preferințelor și în urmă studiului din 2018, fiind unul dintre cele mai cunoscute și apreciate, soiul autohton cu cel mai mare potențial la nivel internațional. “Internetul este sursa principala de unde respondenții (21%) află informații despre vinuri, fie că este vorba despre cum să le aleagă, să le deguste sau să descopere zonele de unde provin. În continuare, criteriile principale după care se ghidează atunci când sunt în față unui raft cu vinuri sunt: crama producătoare, soiul de strugure și culoarea, urmat mai apoi de prețul acestuia.” continuă Alina Iancu. În ultimii ani, printre sursele de informare importante pentru clienți sunt degustările magazinelor specializate de vinuri, dar și evenimentele care se concentrează pe promovarea vinurilor și a turismului viticol din România, precum salonul de vinuri ReVino Bucharest Wine Fair care are loc anul acesta între 11 și 13 mai în București. “În urmă răspunsurilor primite, 50% dintre persoane au călătorit de mai multe ori la cramele din România, iar 33% nu au avut ocazia, dar își doresc să le viziteze. Informațiile la care avem acces atunci când discutăm cu proprietarii de crame și oenologii sunt complexe și ne ajută să descoperim noi vinuri și noi zone pe care le putem vizita în timpul liber.” spune în continuare Alina Iancu.

În afară de vinuri, românii mai consumă bere (37%), băuturi spirtoase (34%) și cocktail-uri (8%). Există și un procent de 15% care nu prefer nicio băutură cu alcool în afară vin. Studiul de piață a fost realizat în exlusivitate de Revino.ro și CrameRomania.ro pe un eșantion de 2.683 persoane (67% bărbați și 33% femei) din toată țară în perioada 15 ianuarie – 14 martie 2019. Cei mai mulți dintre respondeți sunt localizați în Muntenia și Transilvania, 57% dintre aceștia își desfășoară activitatea în mediul privat, au absolvit o facultate (45%) sau un master (36%). La nivel de venituri, pentru 32% dintre ei încasările lunare depășesc suma de 6.000 lei, urmați de cei care au 3.001 și 4.000 lei / luna – 19%. Studiul a fost realizat exclusiv online pe platforma www.esurveypro.com.



Eșantion

2683 persoane, 67% bărbați, 33% femei

Teritoriu

România sau români din afară țării

Perioadă

15 ianuarie – 14 martie 2019

Top venituri

32% peste 6.000 lei

24% între 4.001 și 6.000 lei

19% între 3.001 și 4.000 lei

25% între 1.500 și 3.000 lei

Mediu de lucru

57% privat, 18% stat, 16% antreprenori, 9% fără activitate profesională

Studiu realizat exclusiv online de CrameRomania.ro și ReVino.ro


Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos
Se caută videoclip...
Toate categoriile
Toate categoriile
Educatie
Entertainment
Music
NEWS
People & Blogs
Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.
00:00
Redă videoclipul

Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.

Top Hospitality
Curs VIDEO - Primul meu Food Truck
04:39:43
Redă videoclipul

Curs VIDEO - Primul meu Food Truck

Laurențiu Mâță
Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃
15:15
Redă videoclipul

Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃

TRU food
CELLI la Casa Boierului Din Deal
04:57
Redă videoclipul

CELLI la Casa Boierului Din Deal

Top Hospitality
LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021
21:47
Redă videoclipul

LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021

DOTTO TV
Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE
00:00
Redă videoclipul

Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE

Facebook page
Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021
03:26
Redă videoclipul

Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021

Antena 3
MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021
00:00
Redă videoclipul

MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021

RESTO
Top Culinary Trends 2016 - Interviuri
00:00
Redă videoclipul

Top Culinary Trends 2016 - Interviuri

Top Hospitality
Cum a fost la Street Food City, editia 2018
00:00
Redă videoclipul

Cum a fost la Street Food City, editia 2018

Top Hospitality
Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre
00:00
Redă videoclipul

Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre

pe-plus.ro
Despre sushi, cu chef Vova
00:00
Redă videoclipul

Despre sushi, cu chef Vova

pe-plus.ro
Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab
00:00
Redă videoclipul

Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab

pe-plus.ro
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv © - Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T

Chefs Network - Romania
Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar
00:00
Redă videoclipul

Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar

pe-plus.ro
Motivele care stau in spatele succesului OSHO
00:00
Redă videoclipul

Motivele care stau in spatele succesului OSHO

pe-plus.ro
ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate
02:50
Redă videoclipul

ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate

pe-plus.ro
Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor
00:00
Redă videoclipul

Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor

pe-plus.ro
Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut  la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv © - Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea  la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea la Ta...

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir
Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca
Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...

Chefs Network - Romania
Sous-Vide Workshop
00:00
Redă videoclipul

Sous-Vide Workshop

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad
Desert cu trabuc de foi.
TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad Desert cu trabuc de foi. TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras
Taste Ambassadors 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras Taste Ambassadors 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...

Chefs Network - Romania
The Recipe, Sezonul I, Ep. 2
00:00
Redă videoclipul

The Recipe, Sezonul I, Ep. 2

Chefs Network - Romania
bottom of page