Restaurantele și hotelurile ar putea fi deschise la 100% din capacitate pentru persoanele vaccinate, de la 1 iunie, a anunțat, marți, premierul Florin Cîțu. Dacă se atinge pragul de 5 milioane de persoane vaccinate, masca nu va mai fi obligatorie pe plajă sau la munte.
„Dacă ajungem la 5 milioane persoane vaccinate la 1 iunie, sunt câteva lucruri pentru sezonul estival: fără mască pe plajă, în drumeții la munte, dar putem să vorbim și de facilități pentru persoanele vaccinate – restaurante care pot să ajungă cu capacitate 100% pentru persoane vaccinate sau hoteluri la mare cu capacitate 100% pentru persoane vaccinate”, a afirmat premierul Florin Cîțu.
Acesta a mai spus că este posibil ca și evenimentele private să fie permise pentru persoanele vaccinate.
Întrebat dacă se va putea renunța la purtatul măștii în aer liber, Florin Cîțu a replicat:
„Deocamdată, nu. Aș aștepta 1 august pentru acest lucru. Depinde cum se mișcă lucrurile, dar aș vrea să ne uităm la 1 august pentru renunțarea la purtatul măștii. Și în Israel s-a renunțat după ce s-a ajuns la 60% aproape (grad de vaccinare, n.red.). Deci acolo este un nivel de la care am putea să discutăm”.
Premierul a declarat că se vede clar că accelerarea campaniei de vaccinare a avut un efect pozitiv și numărul persoanelor infectate cu coronavirus scade pentru că a crescut numărul persoanelor vaccinate.
„Singura soluție de a scăpa de pandemie este vaccinarea”, a subliniat Cîțu.
Premierul a precizat că toate măsurile vor fi discutate în Comitetul pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie.
Comitetul interministerial va discuta și soluții pentru a permite evenimente private, dar doar cu persoane vaccinate.
Premierul a dat exemplul Israelului, care, atunci când a trecut de peste 30% persoane vaccinate, a impus penalități pentru cei care nu respectă regulile și beneficii pentru vaccinați.
„România va alege o cale bună pentru toți cetățenii”, a spus Florin Cîțu. El a adăugat că sunt suficiente vaccinuri, se pot face fără programare și că „nu există nicio scuză” pentru ca populația să nu se vaccineze.
Florin Cîțu a mai spus că au fost elemente în weekend care nu i-au plăcut, referindu-se la operatorii economici de pe litoral care nu au respectat regulile sanitare, și a anunțat că va merge în cursul săptămânii la Constanța pentru a discuta cu aceștia.
Comments