top of page
CONFERINTA 2024 GASTRONEXT.jpg
Tophospitality.ro

Flavours obține cea mai bună cifră de afaceri de până acum și extinde gama de experiențe și servicii

Grupul Flavours obține anul acesta cea mai mare cifră de afaceri de până acum, peste 10 milioane de euro, dublând cifra de afaceri de anul trecut și poziționându-se la un nivel mai ridicat decât cel atins înainte de debutul pandemiei. Creșterea cifrei de afaceri este rezultatul proiectelor de amploare, al unei strategii ambițioase și al curajului de a testa soluții și direcții noi, dedicate preponderent clienților corporate, cărora grupul își propune să le livreze experiențe culinare complete și memorabile.

Astfel, cu o investiție de peste 2 milioane de euro estimată până la final de 2022, realitatea a depășit previziunile grupului Flavours. Deși pentru 2022 targetul a fost de 7 unități noi, până la final de an se vor fi concretizat nu mai puțin de 10, din care 6 sunt deschise deja, iar restul urmează a fi deschise la final de 2022 – început de 2023 în București, Cluj și Timișoara. În total, grupul Flavours a deschis până acum 23 de locații, iar ritmul de creștere se va menține în perioada următoare.

Oamenii au nevoie de interacțiune, își doresc socializare, iar scopul nostru este să le oferim aceste lucruri la cel mai înalt nivel. Suntem acolo pentru clientul nostru corporate, oriunde se află el și răspundem așteptărilor lui. Să fii dinamic, să găsești soluții și să îmbrățișezi schimbarea este vital în această zonă de business, o condiție fără de care evoluția nu este posibilă. În cazul nostru, ce s-a schimbat este focusul – acum vizăm și alte tipuri de locații, nu doar clădiri de birouri, chiar dacă lucrurile merg foarte bine pentru noi în acest segment. Anul acesta am accesat în premieră o nouă zonă, prin restaurantul Bruto, deschis în Cluj-Napoca, un restaurant à la carte, extrem de bine primit de public”, a declarat Raluca Țeposu, fondator Flavours Group.

Provocări și parteneriate strategice de amploare în derulare

Rezultatele spectaculoase obținute de grupul Flavours se datorează și colaborărilor cu evenimente de amploare, un pilon strategic pentru grup, ce reflectă reputația și imaginea brandurilor în industrie. Astfel, Flavours este deja un partener constant pentru UNTOLD, cel mai mare festival de muzică din România, unde a asigurat cateringul pentru echipa și artiștii prezenți la cele mai recente cinci ediții ale evenimentului, dar și pentru Jazz In The Park și turneele Transylvania Open.

Grupul Flavours a asigurat și serviciile de catering pentru VIPs, pentru voluntari și un punct de vânzare pentru public la Campionatele Europene de Înot pentru Juniori 2022 și la Campionatele Europene de Sărituri pentru Juniori 2022.

Totodată, Flavours este unul dintre furnizorii acreditați să presteze servicii de catering în cadrul celei de-a 21-a ediții a ITU (Conferința Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor), un eveniment major pentru sectorul tehnologiei informației și telecomunicațiilor la nivel mondial, al cărui coordonator este ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații). Evenimentul se desfășoară în București timp de 3 săptămâni, în perioada 26 septembrie – 14 octombrie, și reunește la Palatul Parlamentului circa 2.900 de delegați din 182 de state membre.

Tot anul acesta, grupul Flavours a adăugat în portofoliu un nou partener, Lidl România, prin operarea zonei de food pentru angajații din sediul central, care se pot bucura astfel de experiența Stradale.

Indiferent de conceptul dorit, de complexitatea lui sau de numărul de participanți, Flavours este aici pentru a răspunde oricărei provocări din segmentul de catering și pentru a livra experiențe unice, impecabile. Inovația, know-how-ul de care dispunem și cele mai noi tehnologii în domeniu transformă Flavours în prima opțiune de pe piață și în răspunsul corect, oricare ar fi provocarea culinară”, completează Bogdan Tiu, Director General Flavours Group.

În ceea ce privește componenta de dezvoltare, pe lângă clădirile de birouri, acum sunt în vizorul grupului Flavours și alte tipuri de destinații, construcții cu personalitate, cu poveste, cum este Record Park, unde a fost deschis restaurantul Bruto, sub noul concept al grupului. Experiența Flavours poate fi livrată în zone variate, precum școli, spitale private și mari corporații. De altfel, Flavours poate răspunde oricăror cerințe de colaborare, având soluții atât pentru zonele de mic dejun (Mitzu), de prânz (Stradale) și cină à la carte (Bruto), cât și posibilitatea de a livra orice, oriunde, pentru evenimente private sau de amploare, în target fiind toți clienții în căutare de experiențe unice.

Comentarios

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos

Top Hospitality Videos
Se caută videoclip...
Toate categoriile
Toate categoriile
Educatie
Entertainment
Music
NEWS
People & Blogs
Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.
00:00
Redă videoclipul

Ramada by Wyndham Slatina Parc a ales sistemele de apa Celli.

Top Hospitality
Curs VIDEO - Primul meu Food Truck
04:39:43
Redă videoclipul

Curs VIDEO - Primul meu Food Truck

Laurențiu Mâță
Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃
15:15
Redă videoclipul

Chef Cezar Munteanu pregateste 2 retete de Halloween! Placinta de dovleac si Risotto cu dovleac 🎃

TRU food
CELLI la Casa Boierului Din Deal
04:57
Redă videoclipul

CELLI la Casa Boierului Din Deal

Top Hospitality
LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021
21:47
Redă videoclipul

LIFESTYLE - invitat Daniela Ruse | 10 Iunie 2021

DOTTO TV
Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE
00:00
Redă videoclipul

Premiat la Cupa Marea Neagră în Artă Culinară, Adrian Eduard Ionescu, la Actualitatea LIVE

Facebook page
Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021
03:26
Redă videoclipul

Cupa Marea Neagra in Arta Culinara 2021

Antena 3
MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021
00:00
Redă videoclipul

MAREA REDESCHIDERE HORECA LITORAL 2021

RESTO
Top Culinary Trends 2016 - Interviuri
00:00
Redă videoclipul

Top Culinary Trends 2016 - Interviuri

Top Hospitality
Cum a fost la Street Food City, editia 2018
00:00
Redă videoclipul

Cum a fost la Street Food City, editia 2018

Top Hospitality
Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre
00:00
Redă videoclipul

Cofetar în Romania, cu Flavian Dobre

pe-plus.ro
Despre sushi, cu chef Vova
00:00
Redă videoclipul

Despre sushi, cu chef Vova

pe-plus.ro
Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab
00:00
Redă videoclipul

Interviu Chef John Menumorut - Owner Big John Food Truck & Lab

pe-plus.ro
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Adrian Hadean la Taste Ambassadors  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionisti - Top Hospitality | Trends by HRB | T

Chefs Network - Romania
Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar
00:00
Redă videoclipul

Interviu cu Catalin Jernoiu, chef executiv BistroMar

pe-plus.ro
Motivele care stau in spatele succesului OSHO
00:00
Redă videoclipul

Motivele care stau in spatele succesului OSHO

pe-plus.ro
ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate
02:50
Redă videoclipul

ICEP Hotel School – formare profesională în Ospitalitate

pe-plus.ro
Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor
00:00
Redă videoclipul

Cum se poate revitaliza breasla bucatarilor

pe-plus.ro
Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara - Chef Catalin Jernoiu la Taste Ambassadors

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Giuseppe Ipsaro Pas...

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef John Menumorut  la Taste Ambassadors powered by Tabasco & www.parmafood.ro  #Tasteambassadors2016 #TopHospitality #TrendsByHRB #ABCPTH #RevistaProgresiv  © -  Asociatia Bucatarilor si Cofetarilor Profesionis

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea  la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Ana Consulea la Ta...

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir
Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca
Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara | sashimi by Chef Vova / Curnic Vladimir Executive Chef la YOSHI Sushi & Teppanyaki Floreasca Demonstratie culinara executata in cadrul evenimentului TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Razvan Alexandru la...

Chefs Network - Romania
Sous-Vide Workshop
00:00
Redă videoclipul

Sous-Vide Workshop

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara de exceptie facuta de catre Maestrul Ioan Florescu, Executive Chef Restaurant Belvedere, in cadrul evenimentului Taste Ambassadors 2016. Nu uitati ca intre 30-31 Mai 2017 Taste Ambassadors revine cu o noua editie. http://www.tas

Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad
Desert cu trabuc de foi.
TASTE AMBASSADORS 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Joseph Hadad Desert cu trabuc de foi. TASTE AMBASSADORS 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras
Taste Ambassadors 2016
00:00
Redă videoclipul

Demonstratie culinara - Chef Nico Lontras Taste Ambassadors 2016

Chefs Network - Romania
Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...
00:00
Redă videoclipul

Demonstratia culinara facuta de catre Chef Mocan Emanuel la Ta...

Chefs Network - Romania
The Recipe, Sezonul I, Ep. 2
00:00
Redă videoclipul

The Recipe, Sezonul I, Ep. 2

Chefs Network - Romania
bottom of page