Jerry’s Pizza investiție în valoare de 160.000 de euro în cea de-a doua unitate din Ploiești
- Laura Cioba
- 13 dec. 2021
- 2 min de citit
Jerry’s Pizza, unul dintre cei mai cunoscuți operatori din domeniul HoReCa de pe piața autohtonă, a deschis, la începutul acestei luni, cel de-al doilea magazin din Ploiești, în urma unei investiții de 160.000 de euro. Noul magazin ce are o suprafață de 90 de metri pătrați oferă produse pentru consum în incinta food court-ului, dar și în regim de delivery și take-away.

„ (…) Acest oraș ocupă un loc aparte în istoria Jerry’s Pizza, fiind primul în care ne-am extins în afara Bucureștiului și unde am pus în practică bazele dezvoltării rețelei de magazine. În viitor, intenționăm să creștem rețeaua de magazine în România, bazându-ne pe aceleași principii care ne-au asigurat succesul”, a punctat Jerry Dauteuil, General Manager Jerry’s Pizza.
Potrivit acestuia, compania a investit aproximativ 20% din totalul sumei alocate pentru acest magazin, în vederea pregătirii și instruirii personalului, pentru a trece prin toate etapele de pregătire tehnică și familiarizare cu standardele de producție.
„Pregătirea inițială a echipei a durat aproximativ șase luni și a fost efectuată în cadrul primului magazin Jerry’s Pizza din Ploiești, unde avem o echipă cu multă experiență. Perioada de training va continua și dupa deschidere, pentru a oferi clienților aceeași calitate a produselor cu care sunt deja obișnuiți”, a precizat Marius Cristea, Director Operațional Jerry’s Pizza.
Investițiile Jerry’s Pizza de anul acesta mai includ deschiderea de noi magazine în Craiova, Ploiești și relocarea unui al treilea, în centrul comercial Liberty Center din București. De asemenea, compania și-a extins flota auto cu 20 de vehicule, a alocat fonduri pentru echipamente noi de producție, a investit în digitalizarea serviciilor și a extins personalul cu peste 50 de angajați.
Pentru 2022, strategia de expansiune a companiei vizează în special inaugurarea de magazine în alte patru orașe din România.
Kommentarer